”Secretele succesului”

Citesc, poate prea târziu, o lucrare extrem de interesantă, scrisă de unul dintre cei mai mari comunicatori ai tuturor timpurilor, un adevărat teoretician și practicant al relațiilor interumane, Dale Carnegie - Secretele succesului, publicată în 1936.
În conținutul cărții autorul face referire la un text, un eseu jurnalistic, intitulat "Tata uită" de W. Livingston Larned, și impactul literar și psiho-emoțional pe care acesta l-a produs, text publicat și republicat, devenind o adevărată referință și învățătură.
Dați-mi voie să îl redau mai jos, împreună cu recomandarea mea călduroasă.
"Ascultă-mă fiule: iți vorbesc în timp ce dormi, cu o mânuță sub obraz și cu buclele tale blonde și umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar cateva minute, pe când îmi citeam ziarul în bibliotecă, am fost înăbușit de remușcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.
Iată la ce mă gândeam, fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru școală pentru că te-ai șters prea repede cu prosopul pe față. Te-am condamnat pentru că nu ți-ai curățat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale.
Te-am considerat vinovat și la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îți puneai coatele pe masă. Îți ungeai pâinea cu prea mult unt. Și când te-ai dus la joacă și eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mana și mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am încruntat și ți-am răspuns: "Îndreaptă-ți umerii!"
Apoi a reînceput totul în aceeași după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat; stăteai în genunchi și te jucai cu biluțele. Șosetele iți erau găurite. Te-am umilit în fața prietenilor tăi aducâdu-te acasă cu forța. Șosetele costau bani - și dacă ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ți, fiule, așa se poartă un tată!
Îți amintești, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri?
Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai șovăit în pragul ușii.
"Ce vrei?" m-am răstit.
N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă și te-ai aruncat în brațele mele și m-ai sărutat, cu mânuțele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuși ți-a dăruit-o și pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Și apoi ai plecat, tropăind ușor pe scări.
Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini și am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod în papură, de a certa - asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai baiat. Nu că nu te iubeam; dar ceream prea mult de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă.
Și era atâta bunătate, frumusețe și adevar în sufletul tău. Micuța ta inimă era la fel de desăvârșită ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale. Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruți și să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la căpătâiul tău pe întuneric și am îngenunchiat acolo, rușinat!
E o ispășire palidă, știu că n-ai înțelege toate astea dacă ți le-aș spune când ești treaz. Dar mâine o să fiu un tătic adevarat! O să-ți fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine și voi râde când râzi și tu. O să-mi mușc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: "Nu e decât un puști - un băiețel și nimic mai mult."
Mi-e team că te-am tratat ca pe un bărbat. Și totuși, fiule, acum că te văd ghemuit și ostenit în pătuțul tău de copil, îmi dau seama că nu ești decât un copilaș. Până mai ieri te purta mama în brațe și îți odihneai căpșorul pe umărul ei. Ți-am cerut prea mult, mult prea mult".
În loc să-i condamnăm pe ceilalți, haideți să-i întelegem. Să găsim motivele pentru care fac ei ceea ce fac. Este mult mai profitabil și mai innobilant decât critica; ne atragem astfel simpatie, toleranță și bunatate. "A sti totul înseamna a ierta totul."
Așa cum a spus Dr Johnson: "Nici măcar Dumnezeu nu are de gând să judece oamenii până nu și-au dat ultima suflare."
De ce am cere noi mai mult decât Dumnezeu?

De-a Dreapta

Vorbeam în postările trecute despre necesitatea unificării partidelor de centru-dreapta. Acest proiect a luat sfârșit, când l-am văzut pe Crin Antonescu alături de Victor Ponta făcând o avanpremieră la ceea ce se va chema ”berbecele” opoziției care trebuie să spargă Poarta Cotrocenilor și a Palatului Victoria. Îl credeam pe Crin Antonescu un liberal autentic, din vechea gardă a adepților curentului conservator liberal, care, din punct de vedere politic a făcut azi un gest disperat de alipire cu orice preț în vederea răsturnării lui Băsescu. Este cel care l-a criticat frenetic pe Valeriu Stoica în 2000 când acesta a ales să sprijine parlamentar PSD-ul lui A. Năstase, cel care a fost împotriva alianței D.A. din 2004, cel care i-a susținut pe socialistii Sorin Oprescu la Primăria Capitalei și M.Geoană la prezidențiale. A fost mereu o voce de opoziție în interiorul PNL, dar acum duce politica ”pumnului în gură”, de mare șef al colegilor care sunt împotriva alianței cu PSD sau PC.
Acțiunea politică trebuie să aibă judecată, un raționament și un concept, toate bazate pe niște principii și valori clare. România nu va fi niciodată scoasă din criză de un partid de stânga, ci doar cu niște măsuri concrete de dreapta. Și aici aș dori să critic și Guvernul pentru că, de ieri, trebuia să promoveze un pachet clar de susținere a mediului economic cu măsuri puternice de dreapta: reducerea fiscalității și birocrației excesive, sprijinirea IMM, a investițiilor în general. Mâna întinsă mediului economic, în paralel cu reducerea cheltuielilor și personalului nejustificat din sectorul public este calea succesului. Guvernul trebuie să fie ferm, fără bâlbe, să acționeze concret, cu o comunicare eficientă, care cam lipsește, deocamdată.
Acum PDL are culoar liber la Dreapta. Este un moment prielnic de afirmare.
Greșeala lui Crin Antonescu nu va avea efecte politice negative imediate. Poate această combinație va duce chiar la câștigarea puterii, dar pe termen lung, ea va afecta temelia autentic liberală a PNL. Vom vedea.

La start

Iată, a venit momentul revenirii pe blogosfera din 2011, puțin târziu.
2010 a trecut printr-un simplu sfârșit de săptămână, totuși, linia imaginară ce desparte cumpăna anilor s-a făcut remarcată, impresionând cu un an trecut destul de greu și anunțând un altul dominat la început doar de ambiții. Sper să găsim sincera putere să fim cel puțin mai normali și, de ce nu, mai spirituali, în toate sensurile posibile.
Libertatea fiecăruia se sfârșește la limita libertății celuilalt așa că, doresc fiecăruia în parte să-și trăiască libertatea individuală cât mai sincer și cu cea mai bună pricepere, fructele culese să fie dintre cele mai coapte și gustoase, iar armonia să facă întotdeauna casă bună doar cu împlinitele fericiri.
LA MULTI ANI!