Ciorbă de fasole boabe "în pită"

Întorcându-ne de la Transilvania Fest, pe ruta Biertan-Mediaş, spre Tîrnăveni, se află o localitate care se cheamă Blăjel unde există o cârciumă la margine de drum "Carisma", o afacere mică de familie, unde regăseşti pasiunea proprietarilor pentru mâncarea bună, foarte gustoasă. Piesele principale fiind ciorba de fasole în pită şi mititeii gigantici care îi fac praf şi pulbere pe cei deveniţi deja prea comerciali de pe Valea Oltului.

Aşadar am avut poftă bună pentru ciorba românească de fasole în pită, cu recomandarea că dacă ajungeţi prin zonă să nu ezitaţi să intraţi şi prin curtea familiei de la "Carisma".

Urgent, cota unică la 10%

După demararea planului de reducere a cheltuielilor în sistemul public, prin reducerea numărului de angajaţi, a salariilor, precum şi "strategia" ridicării TVA-ului, Guvernul, în mod obligatoriu şi urgent, trebuie să adopte un pachet de măsuri anticriză bazat pe susţinerea şi performarea sectorului privat. Prima măsură trebuie să fie diminuarea cotei unice de la 16% la 10%. Părerea mea e că o astfel de decizie ar putea relansa ceea ce se cheamă "acţiune economică corectă", ridicarea moralului sectorului privat, înăbuşirea creşterii economiei subterane, iar Guvernul Boc, care trebuie să fie un guvern de dreapta, şi-ar putea scoate cămasa ideologică faţă de cei care mai gândesc real "de dreapta". O altă măsură care ar putea fi aplicată este cea fiscală, de deducere a cheltuielilor şi impozitarea diferenţelor dintre veniturile şi cheltuielile anuale ale persoanei fizice. Dau un exemplu: dacă o persoană are venituri întrun an de 30.000 lei (fără impozitul de 16% pe venit pe care nu îl mai aplicăm) şi cheltuie 28.000 lei, ar trebui să i se aplice o cotă de impozitare de 10% pe cei 2000 lei diferenţă. Acest fapt ar conduce la responsabilitate fiscală majoră, prin creşterea corectitudinii. Fiecare îşi va păstra bonurile fiscale cu sfinţenie: de la magazinul din colţ, de la benzinărie, de la sticla de vin servită la restaurant (apropos, câţi dintre dvs. păstrează bonul fiscal de la restaurant?). Vă aduceţi aminte, probabil, din filmele americane, cum stau americanii la masă la final de an, cu calculatorul în faţă şi îşi calculează veniturile şi cheltuielile anuale, din fişele fiscale şi bonurile şi facturile de consum personale.

Contribuţii pentru sănătate

Guvernul a reuşit să producă (să realizeze) un segment important din ceea ce se trâmbiţează de foarte mult timp: descentralizarea în sectorul sanitar, cu o parte componentă importantă, respectiv, transmiterea întregului management al spitalelor la autorităţile locale.
Acum urmează ca managerii spitalelor să îşi arate performanţa (nu politicul) şi să "negocieze" contracte cât mai bune cu Casa asigurărilor de sănătate, mai singura sursă, din nefericire, de asigurare a subzistenţei.
Nu aş dori să insist asupra acestui aspect, chiar important, pe care îl consider doar un efect asupra ceea ce putem numi boala unui sistem.
Aş dori să fac cunoscut un paradox: sistemul public de sănătate e în moarte clinică, iar policlinicile şi spitalele private înregistrază profit, chiar cu creşteri de 20, 30% pe an. Pacientul preferă deci, să se adreseze mai nou sistemului privat, pentru a primi servicii medicale mai bune. Dau un exemplu: o pacientă preferă să nască la o maternitate privată, contra sumei de 3000 lei, decât la una de stat unde cu şpăgile aferente se ajunge la aceiaşi sumă, dar efectiv nu se pot compara condiţiile de cazare şi nici tratamentul primit din partea cadrelor medicale. Şi exemplele pot continua.
Este clar că trebuie asigurat un minim normal şi pentru cei care nu au posibilităţi să se adreseze clinicilor private. Cred că trebuie să se asigure o posibilitate de contribuţie obligatorie mixtă, sistem public/sistem privat cu încă o casă a asigurărilor de sănătate privată sau chiar să lase posibilitatea să aleagă cel care contribuie unde să o facă: la casa publică ori la casa privată.
Un spital privat se gestionează mult mai bine, pentru că interesul celor care îl deţin este profitul, pe când în sectorul public se pot acumula datorii că nimeni nu va răspunde pentru ele, iar pacientul este cel care de cele mai multe ori plăteşte: prin contribuţia obligatorie sau plăţile "fără chitanţă" din buzunarul alb.

Bugetarii şi birocraţia

Tot sectorul public este săptămânile acestea în plină fierbere. De la ministere, instituţii deconcentrate şi până la ultima primărie de comună vor începe să se facă procedurile privind reducerea posturilor, deci, practic, excluderea surplusului de angajaţi la nivelul autorităţilor publice. Cred că este o măsură absolut necesară şi obligatorie cu condiţia ca ea să se facă corect şi în mod cu totul eficient. În momentul în care criteriile de departajare sunt altele decât cele bazate pe management corect şi eficienţă maximă, atunci demersul nu va fi decât o trecere nenaturală de la o administraţie ineficientă cu un număr maxim de posturi la o administraţie ineficientă cu un număr minim de posturi.
Este clar că sistemul public este maximizat ca şi număr de angajaţi. Citeam undeva, ca şi o comparaţie, că Primăria din Londra are puţin peste 600 de angajaţi, iar cea din Bucureşti "puţin" peste 5000 !!! Cauzele sunt multiple, de natură politică, clientelară, nepotisme, dar şi...birocratice, pornite din izvorul legislativ complex şi stufos, atât la nivel central cât şi la nivel local.
Consider că birocraţia excesivă a condus la mărirea artificială a numărului de angajaţi din sectorul public, pe principiul nesănătos: mai multe dosare şi mai groase, mai mare necesar de angajaţi. Majoritatea conducătorilor de instituţii se plâng de faptul că nu mai fac faţă cu personalul existent la întocmirea dosarelor de: ajutor social, ajutor pentru încălzire, avize de funcţionare, autorizaţii ş.a. Documentaţia necesară pentru întocmirea acestora este enervant de stufoasă, cu un personal care nu mai face faţă. Actele necesare pentru construirea unei case sunt cerute şi pentru construirea unui simplu garaj, dosarul de ajutor de şomaj te sperie ca şi complexitate, să nu mai vorbim cel pentru deschiderea unei afaceri.
Consider că debirocratizarea şi introducerea răspunderii personale a celui care solicită un serviciu este o metodă prin care se poate vorbi mai târziu de eficientizare în administraţie.
În mometul în care îl "îngropăm" pe funcţioar în dosare, cereri şi formulare, atunci acesta va avea automat tendinţa să se plângă superiorilor (care şi ei sunt prea mulţi şi fără proiecte de management) că nu mai face faţă şi că trebuie de îndată să mai angajeze încă pe cineva.
Si aşa au apărut cei 1.380.000 ...