Guvernul a reuşit să producă (să realizeze) un segment important din ceea ce se trâmbiţează de foarte mult timp: descentralizarea în sectorul sanitar, cu o parte componentă importantă, respectiv, transmiterea întregului management al spitalelor la autorităţile locale.
Acum urmează ca managerii spitalelor să îşi arate performanţa (nu politicul) şi să "negocieze" contracte cât mai bune cu Casa asigurărilor de sănătate, mai singura sursă, din nefericire, de asigurare a subzistenţei.
Nu aş dori să insist asupra acestui aspect, chiar important, pe care îl consider doar un efect asupra ceea ce putem numi boala unui sistem.
Aş dori să fac cunoscut un paradox: sistemul public de sănătate e în moarte clinică, iar policlinicile şi spitalele private înregistrază profit, chiar cu creşteri de 20, 30% pe an. Pacientul preferă deci, să se adreseze mai nou sistemului privat, pentru a primi servicii medicale mai bune. Dau un exemplu: o pacientă preferă să nască la o maternitate privată, contra sumei de 3000 lei, decât la una de stat unde cu şpăgile aferente se ajunge la aceiaşi sumă, dar efectiv nu se pot compara condiţiile de cazare şi nici tratamentul primit din partea cadrelor medicale. Şi exemplele pot continua.
Este clar că trebuie asigurat un minim normal şi pentru cei care nu au posibilităţi să se adreseze clinicilor private. Cred că trebuie să se asigure o posibilitate de contribuţie obligatorie mixtă, sistem public/sistem privat cu încă o casă a asigurărilor de sănătate privată sau chiar să lase posibilitatea să aleagă cel care contribuie unde să o facă: la casa publică ori la casa privată.
Un spital privat se gestionează mult mai bine, pentru că interesul celor care îl deţin este profitul, pe când în sectorul public se pot acumula datorii că nimeni nu va răspunde pentru ele, iar pacientul este cel care de cele mai multe ori plăteşte: prin contribuţia obligatorie sau plăţile "fără chitanţă" din buzunarul alb.
Acum urmează ca managerii spitalelor să îşi arate performanţa (nu politicul) şi să "negocieze" contracte cât mai bune cu Casa asigurărilor de sănătate, mai singura sursă, din nefericire, de asigurare a subzistenţei.
Nu aş dori să insist asupra acestui aspect, chiar important, pe care îl consider doar un efect asupra ceea ce putem numi boala unui sistem.
Aş dori să fac cunoscut un paradox: sistemul public de sănătate e în moarte clinică, iar policlinicile şi spitalele private înregistrază profit, chiar cu creşteri de 20, 30% pe an. Pacientul preferă deci, să se adreseze mai nou sistemului privat, pentru a primi servicii medicale mai bune. Dau un exemplu: o pacientă preferă să nască la o maternitate privată, contra sumei de 3000 lei, decât la una de stat unde cu şpăgile aferente se ajunge la aceiaşi sumă, dar efectiv nu se pot compara condiţiile de cazare şi nici tratamentul primit din partea cadrelor medicale. Şi exemplele pot continua.
Este clar că trebuie asigurat un minim normal şi pentru cei care nu au posibilităţi să se adreseze clinicilor private. Cred că trebuie să se asigure o posibilitate de contribuţie obligatorie mixtă, sistem public/sistem privat cu încă o casă a asigurărilor de sănătate privată sau chiar să lase posibilitatea să aleagă cel care contribuie unde să o facă: la casa publică ori la casa privată.
Un spital privat se gestionează mult mai bine, pentru că interesul celor care îl deţin este profitul, pe când în sectorul public se pot acumula datorii că nimeni nu va răspunde pentru ele, iar pacientul este cel care de cele mai multe ori plăteşte: prin contribuţia obligatorie sau plăţile "fără chitanţă" din buzunarul alb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu