Demisia, o onoare

Vasile Blaga şi-a dat demisia de onoare. Nu comentez cauza, ci efectul: demisia de onoare.
Rece definită, dar relevant, demisia este un act unilateral de voinţă, deci este exclus faptul că ar putea fi sau nu acceptată de cineva. Mai mult decât atât, atunci când ea este şi de onoare.
Cred că în istoria politică postdecembristă a României putem număra pe degetele de la o mână politicienii care au apelat la acest gest de onoare.
Aici nu vorbim despre o fugă de responsabilităţi, nu vorbim despre închiderea unui cerc ce trebuia închis acum ori despre o cerinţă a contextului politic, dimpotrivă.
Vorbim despre o minte strălucită şi despre coloană vertebrală. Nu prea îmi place să laud politicienii, în general, îmi place să-i ştiu oameni ai faptelor şi al discursurilor politice adevărate. Pe Vasile Blaga îmi place să-l văd acum prin ochii politicienilor contemporani. Că se cheamă Crin Antonescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Victor Ponta (să-i enumăr doar pe cei din opoziţie) nu i-am auzit să sară la gâtul "Buldogului". Nici măcar televiziunile de foc automat nu prea s-au legat de el. Vasile Blaga este un politician care a oferit şi a cerut întotdeauna respect, un om pentru care cuvântul dat a fost sfânt, tocmai în acest context de caracter şi personalitate puternică a survenit acest gest ...de onoare.
Şi mai ştiu că politicienii adevăraţi nu pot sta mult timp deoparte, aşa că aşteptăm cu interes următoarea "mişcare" a Buldogului. Care o fi oare? Poate îşi schimbă doar cuşca.