Azi mi-am cumpărat de la un chioşc cu ziare revista Dilema Veche, după mult timp.
O reîntâlnire extrem de plăcută, cu ceea ce se poate chema spiritul care mi-a fascinat şi format adolescenţa. Nu pot uita nici acum fiorul cu care aşteptam, la 17,18 ani, apariţia revistei, curiozitatea temelor analizate şi disecate de către adevăraţii intelectuali ai ţării, cunoscuţi sau, pe atunci, mai puţin cunoscuţi.
Revista Dilema a însemnat foarte mult pentru mine, pentru autoidentificarea principiilor şi valorilor fundamentale în care cred şi în care voi crede toată viaţa mea: libertatea individuală, egalitatea şanselor, piaţa liberă, proprietatea privată, cultura şi contractul social, familia, educaţia şi religia.
Alături de revista Dilema şi fascinanta emisiune de pe TVR2 a regretatului Iosif Sava (muzicolog, dar mai mult decât atât o adevărată enciclopedie umană a culturii universale), am trăit clipele frumoase ale primei tinereţi, idealistice.
Acum, după 15 ani, totul pare departe. Priorităţile oarecum s-au schimbat. Am devenit poate puţin mai închişi, mai "pragmatici", nu mai avem timp, din nefericire.
Ceea ce m-a bucurat e faptul că Dilema avea acelaşi "gust", ca al feliei de pâine de casă cu unt şi cu zahăr servită prin bunăvoinţa bunicii mele în primii ani ai copilăriei.