Zilele trecute am citit cu interes un studiu efectuat de o revistă de specialitate economică, în care se analizau o parte din miturile consacrate despre români, cu o situaţie comparativă la nivel european şi mondial.
Asta m-a făcut să-mi aduc aminte de o carte extrem de interesantă şi bine elaborată a unuia dintre istoricii noştri, Lucian Boia, cu lucrarea "Istorie şi mit în conştiinţa românească", ediţia din 2002.
Autorii articolului din revistă au realizat o sinteză succintă şi elaborată asupra miturilor dominante ale poporului nostru: că am fost grânarul Europei, că românul s-a născut poet, că suntem poporul cel mai ospitalier din lume, că suntem cei mai alfabetizaţi, că avem cele mai frumoase femei şi buni specialişti în IT, demontând total sau parţial, dar în mod cu totul obiectiv fiecare dintre acestea.
Aspectul relevant din toată acestă analiză este faptul că imaginea noastră, de multe ori, o vedem doar noi şi nu raportăm deloc anumite adevăruri la celelalte state, adică mai bine zis, uneori ne place doar nouă să credem că suntem aşa şi când auzim ceva contrariu, respingem cu vehemenţă.
Un lucru e cert, mi-a plăcut enorm ceea ce spunea Al. Paleologu, într-una dintre lucrările consacrate, că "iubeşte România, cu toate scăpările sale".
asa e , Domnul meu , dar e si un pic de adevar .... romanul s-a nascut poet ca daca era harnic era neamt :)
RăspundețiȘtergere